Arhivele Naţionale iţi pun la dispoziţie toate informaţiile de care ai nevoie pentru solicitarile tale. Această pagină conţine informaţii despre atribuţiile Biroului Relaţii cu Publicul, date de contact, principalele documente care pot fi solicitate, cum trebuie intocmite cererile şi petiţiile, taxele de eliberare.
Dacă vrei să intreprinzi o cercetare, aici este locul de unde trebuie să incepi! Noi iţi spunem cum şi unde poţi consulta documentele din Arhivele Nationale. Găsiţi programul de lucru, regulamentul sălii de studiu şi alte informaţii utile.
Este deja o tradiţie publicarea de documente şi studii despre ce conţin arhivele noastre. Această pagină îţi prezintă publicaţiile ANR şi proiectele de viitor în domeniu. Suntem convinsi că vei gasi interesantă şi revista noastră.
Ne face placere să lucrăm cu oameni pasionaţi şi pricepuţi. O carieră în Arhivele Nationale poate începe chiar aici. Intră pe această pagină şi vezi dacă şi ce post ţi se potriveste.
Periodicul nostru exprimă imbinarea dintre tradiţia de peste opt decenii a acestei reviste şi tendinţa novatoare de deschidere către ştiinţa istorico-arhivistică la nivel internaţional. Incepand cu 2007 s-a trecut la un format care să ofere o nouă abordare ştiinţifică. In plus, au fost invitaţi specialişti din străinătate pentru a contribui cu materiale la Revista Arhivelor. Archives Review.
Arhivele Naţionale au inceput să renunţe la caracterul festivist al activităţilor sale cultural-ştiinţifice, lăsand loc tot mai mult dezbaterii ştiinţifice autentice, profesioniste. Intraţi aici pentru a viziona aspecte de la diferitele dezbateri, mese rotunde, expoziţii documentare, lansări de carte organizate de noi in ultimii ani.
Arhivele Naţionale pun la dispoziţia publicului inventarele fondurilor şi colecţiilor aflate in depozitele sale. Obiectivul principal il constituie asigurarea accesului online la inventarele tuturor fondurilor şi colecţiilor date in cercetare de Arhivele Naţionale. Programul, aflat in faza de proiect-pilot, urmează să fie dezvoltat in lunile următoare.
Direcţia Arhive Naţionale Istorice Centrale
Şef serviciu: dr. Alina Pavelescu
Adresa: Bulevardul Regina Elisabeta, nr. 49, sector 5, Bucureşti
Telefon/fax: 021 313 06 21
Email: danic@arhivelenationale.ro
Începând de astăzi, 14.07.2009, Serviciul Arhive Naţionale Istorice Centrale dispune de pagină electronică în cadrul proiectului ICA-AtoM (Access to Memory), accesibilă la http://www.ica-atom.org/danic/. ICA-AtoM constituie o aplicaţie software de descriere arhivistică, realizată în conformitate cu standardele arhivistice ale Consiliului Internaţional al Arhivelor. Până în prezent, proiectul este disponibil pe o interfaţă în cinci limbi (engleză, franceză, spaniolă, portugheză, olandeză), iar, din octombrie a.c., va fi iniţiată şi traducerea în limba română a acesteia. Proiectul ICA-AtoM îşi propune facilitarea accesului gratuit, liber şi direct la descrierile arhivistice ale fondurilor şi colecţiilor deţinute de fiecare dintre partenerii proiectului.
Istoricul instituţiei
Începuturile existenţei Serviciului Arhivelor Naţionale Istorice Centrale (SANIC), chiar dacă nu în forma şi titulatura actuală, sunt contemporane cu crearea instituţiei Arhivelor Statului, la începutul veacului al XIX-lea. Iniţial a existat doar Secţiune istorică în ansamblul Arhivelor Statului, ce se ocupa cu „primirea hârtiilor şi regularizarea lor”. Treptat, pe măsură ce numărul documentelor încredinţate spre administrare Arhivelor Statului devine din ce în ce mai mare, acesta impunând şi o diversificare a operaţiunilor arhivistice, sunt redactate regulamente de organizare, menite a răspunde unei mai bune gestionări şi prelucrări a documentelor depuse spre păstrare la Arhivele Statului. Prin întregirea fondului arhivistic cu documente provenite din noile provinciile româneşti, în urma unificării politice a statului român la 1 decembrie 1918, în conformitate cu articolul 12 din Legea privind organizarea Arhivelor Statului, adoptată în 1925, Arhivele Istorice din Bucureşti, alături de cele din Iaşi, Cluj, Chişinău, Cernăuţi dobândesc rangul de Arhive Centrale. In anii ce au urmat celui de-al doilea război mondial, reglementările privind organizarea si structura arhivelor istorice centrale –Decretul nr. 17, din 27 ianuarie 1951, Hotărârea Consiliului de Miniştri nr. 472, din 29 mai 1951, Decretul nr. 353, din 1957, Decretul nr. 471 din 1971 – au influenţat activitatea arhivistică prin introducerea modelului centralizat de inspiraţie sovietică. Astfel, arhivele centrale vor cunoaşte amprenta nefastă a ideologiei regimului comunist. În 1985, sediul Arhivelor Statului, aflat în incinta mânăstirii Mihai Vodă, ctitorie a lui Mihai Viteazul, a fost demolat, iar materialul arhivistic, transferat în actualul sediu al Arhivelor Naţionale. După 1990 şi până în prezent, Serviciul Arhive Naţionale Istorice Centrale (SANIC) funcţionează ca structură subordonată a Arhivelor Naţionale din România.
Activitate şi atribuţii
Având în vedere cantitatea şi valoarea cultural-istorică a materialului arhivistic aflat în administrarea sa, SANIC reprezintă cea mai importantă structură componentă a Arhivelor Naţionale. SANIC deţine şi gestionează peste 70 de km de documente, adică peste 70.000 de metri lineari de arhivă, reprezentând cca. 23% din Fondul Arhivistic Naţional, şi, firesc, atribuţiile sale, prevăzute în Legea16/1996, vizează toate domeniile de activitate specifică Arhivelor Naţionale: preluarea, prelucrarea şi administrarea documentelor care fac parte din Fondul Arhivistic Naţional; asigurarea accesului la aceste documente; eliberarea, la solicitarea persoanelor fizice şi juridice, a còpiilor, certificatelor şi extraselor de pe documentele cu valoare practică; asigurarea asistenţei de specialitate la creatorii de documente din sistemul administraţiei centrale; utilizarea documentelor istorice în scopuri ştiinţifice (elaborarea de ediţii de documente, cataloage, albume, etc.).
Prin administrarea unei parţi însemnate a Fondului Arhivistic Naţional, în depozitele sale, SANIC păstrează mărturii istorice de o valoare deosebită, grupate în peste 1150 de colecţii şi fonduri arhivistice: colecţii de documente din perioada medievală, colecţii de peceţi, colecţii de documente personale şi familiale, colecţii de microfilme de pe documente aflate în arhive din străinătate, fonduri ale instituţiilor administraţiei centrale, fonduri ale instituţiilor judecătoreşti, economice şi de cercetare, colecţii de fotografii, schiţe, planuri, fonduri arhivistice ale organelor centrale ale fostului Partid Comunist Român.
În funcţie de cantitatea şi diversitatea documentelor administrate, SANIC îşi desfăşoară activitatea prin intermediul a şase servicii specifice, organizate fie în funcţie de conţinutul documentelor (Biroul Arhive Economice, Biroul Arhive Administrative şi Culturale), fie în funcţie de criteriul cronologic (Biroul Arhive Feudale, Personale şi Colecţii, Biroul Arhive Contemporane) sau în funcţie de suportul pe care au fost realizate documentele (Biroul Arhive Tehnice şi de Înregistrare). Alături de serviciile menţionate, răspunzând, totodată, şi unei necesităţi funcţionale a Arhivelor Naţionale în ansamblu, pentru eliberarea, la cerere, a certificatelor, copiilor, extraselor de pe documentele cu valoare practică deţinute de SANIC, Biroul de Relaţii cu Publicul asigură interfaţa cu beneficiarii activităţii instituţiei.
În prezent, SANIC, alături de celelalte structuri ale Arhivelor Naţionale, se află în plin proces de modernizare si eficientizare a activităţilor arhivistice desfăşurate, urmărind îndeplinirea atribuţiilor sale la standardele impuse de practica arhivistică europeană şi internaţională actuală.